side-menu
WineUp Talks: invitat Arcadie Foșnea

WineUp Talks: invitat Arcadie Foșnea

Am avut oportunitatea de a vizita Crama Mircești și de a sta la o poveste despre viața, vinuri, terroir, viziune, provocări și reușite. Interlocutorul meu este Arcadie Foșnea, unul dintre cei mai valoroși oenologi pe care îi are Republica Moldova. 

Vă invit să îl cunoașteți, să explorați împreună cu mine cele mai marcante și importante momente din viața lui profesională și personală. 


Ioana: Arcadie, care e povestea ta?

Arcadie: Bună ziua, bine ați venit. 

E o poveste mai specială, consider eu, am copilărit aici în sat, am crescut, am învățat să muncesc. Am avut norocul în 1997 să plec în Germania, să studiez viticultura și oenologia, asta a fost întorsătura din viața mea, din carieră.

Până să plec în Germania am făcut în Moldova silvicultura. Trebuia să aleg ce să fac, ce cale să aleg profesional, am discutat ca într-un consiliu și analiza arăta că se desființau gospodăriile de stat și trebuia să alegem o cale, cea mai sigură. Silvicultura a rămas parte a statului, și am spus că fac silvicultura, așa că urma să devin pădurar.  Dar până să mă gândesc la silvicultură, tot vinificație și oenologia îmi era în plan, în regiune erau multe vii, mai mult soiuri albe, aveam o legătură cu viticultura, buneii și părinții totdeauna au avut vie. 

Când m-am născut, mama era studentă, așa că mult timp am crescut la bunei. Bunica din partea mamei era o gospodină iscusită, erau o familie de gospodari, făceau în fiecare an vin, iar eu ca și copil participam la toate aceste procese. 

Ioana: Era perioada sovietică, comunistă, aveau în continuare plantații de vie sau erau cooperative ca în România? 

Arcadie: Era la fel și aici, gospodării mari, dar pe lângă casă era permis să ai o cantitate rezonabilă de butuci de viță de vie, bunica avea 100 - 200 de butuci pe araci, în jurul casei, o îngrijea cum putea, avea așa o atitudine personalizată. Mă ducea de mână la vie. Atunci mi s-a insuflat grija pentru vița de vie. Așteptam cu nerăbdare, momentul să strângem strugurii, să savurăm mustul și mirosul de fermentare. De atunci a apărut această atitudine și dragoste față de acest domeniu frumos. 

În Germania m-am format ca specialist, am plecat la 19 ani, unii plecau la armată, eu am plecat în Germania. Făceam o comparație atunci, eram patru familii, nu era poștă electronică , nu aveam telefon acasă, comunicam cu părinții prin scrisori, ca și cum eram în armată. Eram educați să fim disciplinați, mă concentram pe studii și pe muncă.  

Ioana: Dar cum ai ajuns să pleci în Germania?  Mi se pare atipic ca un moldovean din Republica Moldova să ajungă să facă studii în Germania.

Arcadie: La primul răspuns am ajuns cu autobuzul :), după trei zile de drum, am înconjurat jumătate din Europa. La începutul anilor 90, s-a inițiat un proiect între Ministerul Agriculturii și Germania, noi ca o țară modestă veneam cu tot felu de solicitări, mai mult pentru pregătirea cadrelor de modernizare a țării. A fost o deschidere din partea Germaniei de a primi în fiecare an 1-2 studenți. Din păcate după 97, au fost schimbări și în Moldova și în Germania, s-a pierdut relația, după mine nu a mai plecat nimeni, am fost primul student și ultimul. 

Ioana: A fost o super șansă că ai ajuns acolo. 

Arcadie: Da, am acest principiu în viață, dacă prind o șansă să o folosesc sau măcar să înțeleg care e șansa. Cred că până acum am luat decizii corecte. 

Ioana: Schimbarea cred că a fost majoră între Republica Moldova și Germania, ca și mentalitate ca și grad de dezvoltare, mai ales în anii respectivi. Care a fost experiența ta?

Arcadie:  În primul rând a fost un șoc, trebuia să știu limba, știam doar câteva cuvinte, la școală am învățat limba franceza. O limbă trebuie să o exersezi ca să o cunoști,  din dicționare știam cuvinte pe de rost, dar nu puteam formula fraze. A trebuit să învăț repede germana, după trei luni vorbeam germană practic, munceam până la miezul nopții, copiam cărți întregi ca să învăț gramatica. Prima frază pe care am învățat-o în germană “eu vreau să lucrez”, aveam timp seara sau sâmbetele. Persoana responsabilă de studenți, m-a întrebat odată “cum îmi merge”, eu am înțeles ce m-a întrebat dar i-am răspuns “eu vreau să lucrez”. S-a scărpinat după cap, mi-a spus “acuș”, mi-a prezentat un domn care era responsabil de sectorul viti-vinicol și mi-a spus că el te va ajuta dacă vrei să muncești, îți va da de lucru. Așa am început o relație cu diferiți viticultori, îi ajutam la cules de struguri, la tăiat, la diferite munci în vița de vie. Mi-am creat o mulțime de prieteni și am învățat cultura aceasta nu doar teoretică de la școală dar și practică, am avut șansa să lucrez în multe vinării mici și să prind aceasta cultură, pe care o dezvoltăm acum și la Mircești. 

Ioana: Trecerea a fost mare, există diferențe foarte mari de cultură și între Germania și Franța spre exemplu, de asta mi s-a părut total atipic că ai ales Germania, dar acum am înțeles că practic a fost o șansă una la un milion să ajungi să studiezi viticultura acolo.

Arcadie: Eram unicul din estul Europei, din Austria au mai fost, dar din Ungaria sau România nu a fost nici un student, am fost unicul student și sunt în continuare singurul de la această instituție. E o instituție mai specială, datează din 1860, era o școală regală, pentru a pregăti “moștenitori” sau specialiști care să moștenească micile întreprinderi de la părinți. Se baza pe un studiu foarte intensiv, de la patru ani concentrat în doi ani. Începeam orele dimineața la 7.20 până seara la 17, foarte intensiv, pentru că majoritatea, din 25 de studenți 20 aveau propriile vinării, erau direct moștenitori, nu puteau pleca mult timp de acasă și și-au concentrat programul pe doi ani. Eu până la studii am făcut 2 ani de stagiu, era condiția de a participa în program să ai minim un an de practică, eu aveam colegiul din Moldova. Studiile pe care le-am făcut,  nu mai aveau materiale introductive, erau direcționate profesional. 

Ioana: Presupuneau că aveai bazele și știi ce trebuie să faci, îți desăvârșeai practic cunoștințele.

Arcadie:  Da, eram profesioniști, fiecare student avea experiență în spate, aveau 5-7 ani de muncă împreună cu părinții, erau toți profesioniști. La început limba a fost o problemă și lipsa de prieteni, am făcut o mică depresie, dar doar acum înțeleg asta, că așa este o depresie. Acuma  glumesc și spun că dacă știam cum să vin acasă, veneam și pe jos, doar că nu știam drumul. A fost greu la început. Dar după trei luni, când vorbeam germană, mi-am făcut mulți prieteni, am fost invitat la primele sărbători, Crăciunul l-am sărbătorit într-o familie, practic toate sărbătorile de Crăciun am fost invitat în diferite familii, stăteau în rând să mă invite. Am mulți prieteni care m-au acceptat în lumea lor. La primul examen, nu știam cum mă voi descurca, primul test a avut obiectul viticultură, a venit profesorul și a anunțat că din 25 studenți avem doar 4 note pozitive și apoi a urmat anunțul “Foșnea este printre cei patru”. A fost pentru mine primul indicator că șansa mea este mare, că am potențial și că mă voi descurca. M-a încurajat aceea notă, a fost o notă bună, am mers mai departe destul de ușor, dar a fost o întorsătură importantă.

Ioana: Care sunt oamenii care te-au inspirat în viața ta?

Arcadie: Tot începe cu cei șapte ani de acasă, a trebui să muncim foarte mult acasă, în gospodărie, vaci, oi, cai, păsări, veneam de la școală flămânzi, până să mâncăm noi trebuia să adăpăm și să hrănim animalele, ultimii mâncam noi. Îmi aduc aminte odată, că o vacă s-a îmbolnăvit, trebuia să aducem veterinarul și fugeam și plângeam pentru acea vacă, era parte din familie, aveam o atașare pentru ce aveam, ce era în curte. Poate am copilărit mai puțin, pentru că alți copii erau la baltă sau la săniuș, noi trebuia să lucrăm, dar a fost o educație bună, munca aceea de acasă și disciplina a fost o pistă bună pentru viitor. 

Am un unchi din partea mamei, care era Diplomat în viticultură, dar distanța până la ce făcea el era mare, nu prea înțelegeam, înțelegeam că e ceva interesant, important dar nu înțelegeam cât de important, cum se ajunge acolo și ce înseamnă asta. Idealul acesta a fost ca un scop, ca un țel, “trebuie ajuns la nivelul acela”.

Ioana: Știu că ești jurat în numeroase concursuri internaționale, pe lângă activitatea ta în viticultură și oenologie. În concursurile în care eu am participat  am constatat că fiecare își dezvoltă un sistem propriu de a evalua un vin, trecând peste culoare, miros, gust, echilibru vinului, practic fiecare apreciem vinul în stilul nostru.

Arcadie: Într-un grup de 5-6 jurați, există maxim un oenolog și restul sunt diferiți experți, somelieri, Master of Wine, părerile sunt diferite, oamenii vin din diferite regiuni geografice, așteptările, deprinderile și cultura sunt diferite, e necesar și un rol de echilibru. În ultimii ani încercăm să discutăm, când este un moment mai critic, mai delicat, în care e greu să luăm o decizie, eu vin cu expertiza profesionistă, din punct de vedere tehnic a vinului. Pe lângă asta am învățat în Germania să fiu imparțial. Devizul meu e că vinurile care vin la concurs, toate merită o medalie, sau apreciere, trebuie să cauți cum să îl apreciezi mai înalt, în loc să îl pedepsești sau să îl taxezi. 

Ioana: Aceasta a fost și experiența mea în discuțiile cu jurații, câte puncte acordăm. E foarte interesant să urmărești argumentele: unii vin cu argumentul de vânzare, vinul acesta se poate vinde către consumatorul x, oenologul vine cu argumentul: vinul acesta e curat e echilibrat, se simte că a fost bine lucrat, fiecare are un argument propriu, mi s-a părut tot timpul foarte interesant când am stat să discutăm câte un vin.

Ioana: Care e definiția ta pentru un vin bun?

Arcadie: Un vin bun e cel care e vândut, dacă s-a vândut bine la prețul corect, a fost un vin bun. Avem atâtea vinuri, atâtea soiuri, atâtea regiuni, atâtea stiluri de vin, e foarte greu să dai un răspuns direct la această întrebare. Vinurile pe care eu le prefer, care sunt cele mai bune pentru mine, sunt vinurile elegante, sofisticate, mai delicate, soiuri ca Riesling, Sauvignon Blanc, Pinot Noir. Chiar și aici avem aceste soiuri, la Crama Mircești, încercăm să le producem după cele mai riguroase canoane și să le oferim la cel mai ridicat nivel. 

Ioana: Un vin care te-a impresionat și un vin pe care ai vrea să îl deguști?

Arcadie: Ce mi-a plăcut în Germania,  jumătate de zi era teoretică și jumătate era practică, așa că analizam vinurile în laborator iar în fiecare miercuri făceam cu colegii un tur. Am vizitat practic tot ce e important în Germania viti-vinicolă, crame, producători de utilaje, am vizitat chiar și berării, ceaiuri, am făcut multe vizite de studii. Cu clasa aveam un cont în bancă în care am depus împreună cu colegii  84000 mărci care au fost cheltuiți pentru deplasări, turul Franței, turul Italiei, atunci am vizitat Yquem, Latour, topul vinăriilor. Poate nu am înțeles atunci ce trebuia să înțeleg sau ce a-și înțelege acum. Am rămas foarte impresionat de o vinărie care producea Pinot Noir în sudul Germaniei. Mai delicioase Pinot Noir-uri decât acolo, nu am savurat nici în Franța, nici în California, nicăieri, trăiesc cu stereotipul acela de Pinot Noir din 2000/2001. Am ca scop să mă întorc la acea vinărie să mai gust odată vinurile, să înțeleg dacă este o euforie sau totuși am avut dreptate. 

Ioana: În ce altă zonă viticolă din lume ți-ar place să vinifici? 

Arcadie: Având experiența și școala germană, unde clima e un pic mai rece, stilul de vin nordic, unde pentru a avea calitate trebuie să muncești mai mult, depui mai mult efort, sunt deprins cu munca asta. Sunt țări unde mergi la tăiat via și apoi la cules, e destul de ușor de produs un vin dar eu totuși aș prefera o regiune mai nordică. Am fost acum 2 ani în Elveția, unde depun un mare efort ca din Chasselas să producă un vin mare, mi-a plăcut acea provocare, voiam să mă regăsesc și eu în rolul acesta să concurez pentru cele mai mari vinuri.

Ioana: Am degustat la Prowein, un vin din Elveția, din Chasselas, același soi vinificat în mai multe stiluri, același producător care a trecut de la spumat, la fizzante, la vin liniștit, mi s-a părut ceva total inedit. A fost prima dată când m-am întâlnit cu vinurile din Elveția, ei ne povesteau că e o adevărată provocare pentru ei să lucreze via. Deci e o regiune în care ai lucra și mai mult, te-ai înhăma la și mai multă muncă decât aici la Mircești. 

Ioana: Arcadie, ți-ai pus semnătura pe foarte multe vinuri până acum. Anul trecut, la un moment dat, am avut șansa să degust Traraboste Tribut Cabernet Sauvignon, care a fost inclus TOP 10 OF THE WORLD la INTERNATIONAL WINE & BARREL COMPETITION. Care e sentimentul, emoția, pe care ai simțit-o când ai aflat că vinul la care ai muncit atâția ani a fost inclus într-un top 10 mondial?

Arcadie: Vorbim acum despre Chateau Vartely. 

Ioana: Da, mi se pare că e important să vorbim despre această experiență pentru că foarte mulți ani, ai făcut acolo niște vinuri memorabile. 

Arcadie: Este parte din deciziile mele “ora potrivită la locul potrivit”. Și proiectul cu Château Vartely, ca și plecare în Germania,  a fost o decizie spontană. M-au angajat când aveam 25 de ani, vă imaginați, m-au împuternicit, din start, cu cheile de la cramă. Pentru asta sunt recunoscător, a fost o șansa, tânăr fără experiență de muncă, dar cu potențial și studii de calitate. Am avut succes din prima cu un Merlot 2004, care a fost apreciat de Decanter în top cele mai bune 1000 de vinuri, versiunea Decanter 2006. De atunci am avut deja prima reușită. Cu 4 sau 5 ani în urmă, Taraboste Roșu, a fost cel mai valoros vin sau cel mai stabil după numărul de medalii, la Concurs Modial de Bruxelle. Era singurul din Europa de Est, în top 10, în acel top nici România nu era. Noi ne cunoaștem potențialul la Vartely, Taraboste Tribut este apogeul. Vorbeam cu colegii și ne întrebam, unde putem merge mai sus, cred că mai sus nu putem, am ajuns în vârful piramidei. 

Eu cunoșteam potențialul, pentru că gestionez și sectorul viticol, mă ocup de viticultură din 2010, am reorganizat producția strugurilor strict către calitate, a durat 4 ani până s-a stabilizat butucul în dezvoltare, doar din 2014 am putut produce Taraboste în fiecare an, până atunci produceam tot la doi ani. Am schimbat modelul de exploatare din sistem extensiv sovietic într-un sistem de calitate și obținem cei mai buni struguri roșii pentru vinuri de calitatea din Moldova. Terroir-ul, disciplina de producția, experiența noastră, producem vin de 17-18 ani, e o experiență și o cultură internă. După al șaptelea an de Taraboste, ne-am permis să aspirăm la acea înălțime. Ne-am îmbogățit experiența și cu managementul lemnului, a butoaielor, Taraboste Tribut este un vin maturat 3 ani în baric și era important să știm cum evoluează și ce baric se potrivește, totul a coincis. Până a fi lansat, acest vin, a fost degustat cu diverși experți internaționali, potențial clienți sau jurnaliști, noi prezentam vinul, îl ofeream la degustare, toți rămâneau încântați dar nu puteau să îi dea valoare, ne spuneau că e mai mult de 20, 30 euro, dar nu puteau să ne dea o valoare. Până să îl lansăm, știam că vinul are un potențial înalt. 

Ioana: Da, dar chiar dacă știai, la un moment dat, vine cineva și îți dă vestea că unul dintre vinurile tale, după ce ai muncit atât de mulți ani, a ajuns în TOP 10 OF THE WORLD. 

Arcadie: Noi am rămas cu picioarele pe pământ.

Ioana: Cu picioarele pe pământ dar până la urmă tot e un sentiment enorm de bucurie, e o confirmare a multor ani de muncă. 

Arcadie: E o muncă asiduă, eu am acest principiu de puzzle, tot ce fac e cu bătaie lungă, piesele de puzzle se unesc la final, se unesc într-un rezultat, a fost o dovadă că tot ce fac este corect. N-am ratat emoțiile, a fost o bucurie enormă. 

Ioana: Felicitări, eu am fost încântată când am aflat de acest premiu. 

Ioana: Cât de simplu sau cât de complicat e să treci după o experiență în care vinifici la Château Vartely pe un anumit tip de terroir și vii la tine acasă la Mircești unde terroir-ul e total diferit. Zona aceasta e mai mult nordică, climat rece, comparativ cu Vartely, există diferențe de climat și de terroir. E mai mult decât evident că nu poți  să faci același tip de vin sau să mergi pe același stil de vinificare. Cât de simplu sau complicat e? 

Arcadie:  Fiecare an, campania de recoltare la Château Vartely e un studiu. Noi nu avem un studiu de care am avea acum nevoie, despre terroir, gusturi, tendințe, stilurile de vin, nu avem de unde să ne inspirăm. În perioada sovietică se făcea altceva, practic, am redescoperit terroir-ul, potențialul țării. Mă întorc la acel Merlot din 2004, care a fost un indiciu că avem un terroir în Republica Moldova, vinul provenea dintr-o plantație înierbată, un stres pentru vița de vie așa că a ieșit un vin cu caracter. A urmat să valorificăm terroir-ul și caracterul de la Vartely, am exersat cum să scoatem maximum din acel terroir, practic Taraboste Tribut e rezultatul maxim care l-am obținut.  

A apărut pentru mine curiozitatea, sigur mai există și alt terroir în Moldova, așa am început în 2009. Toți din școala sovietică spun că în Moldova există regiunea de sud și regiunea de centru și la nord nu mai crește viță de vie, restul se bazează pe ce ne dă Dumnezeu, un an bun sau un an prost. Ce am învățat în Germania, e că la ce ne dă Dumnezeu omul mai poate scoate încă 28%,  eu întotdeauna aspir la cele 28 de procente, ele dau plus valoare în condiții complicate de terroir, ce e complicat în final, aduce un rezultat foarte bun. 

Ioana: De asta ai venit înapoi acasă, ca să investești într-un climat complicat? 

Arcadie: De ce m-am întors în sat? M-am întors în sat, având o mulțime de alte probleme decât terroir-ul, consolidarea terenului, disponibilitatea de a planta, posibilitatea de a lua terenurile în proprietate. Dar la Mircești până la urmă cel mai important este terroir-ul, ne înconjoară o suprafață de 30 km pătrați, un relief și condiții de microclimat deosebite, care sunt diferite față de ceea ce avem la Château Vartely. Ceea ce avem noi acum pe masă, nu înseamnă că e ceea ce ne dă terroir-ul nostru. Am tot experimentat din 2017, dar stilul se tot schimbă, încă nu am ajuns să spun “uite acesta e potențialul nostru” și va fi în fiecare an la fel. Altitudinea e diferită, înclinația pantei, avem un ph acid în sol, sunt soluri foarte sărace cu doar 1-2% humus în sol, soluri lutoase, argiloase, suntem înconjurați de codrii, astfel că avem temperaturi mai joase, moderate,  dar suntem protejați de fluctuații mari de vânt. Facem lucrurile diferit pentru că sarcina este diferită față de cea de la Vartely 

Ioana: Cât de complicat ți-a fost să treci de la un terroir la altul? Să vinifici diferit?

Arcadie: Practic a fost ceva nou,  am luat aici totul de la zero, de la studiu de sol, trebuia să îl deslușesc, am făcut expertize de sol profesionale, să înțeleg solul, să înțeleg ce avem. Profilul solului din mai multe regiuni, vița e într-un amfiteatru, cu temperaturi diferite, pantele sunt mai deschise, avem și pante expuse la vânt și altele foarte protejate. Suntem un model pentru cum am valorificat panta, cum am atribuit soiurile, cum am ales portaltoiu, densitatea de plantare, direcția rândului, este o chimie, toate acestea dau un rezultat. Noi facem cercetări și experimentăm în fiecare an, dar cred că cunosc ce e cu acest terroir, rămâne doar să îl perfecționez, să ajungem la ideal. 

Ioana: Ai venit înapoi în sat în 2009, de atunci ai început. Care au fost provocările din 2009, până în 2017? Practic până în 2017 nu ai făcut vin, nu ai dezvoltat crama. 

Arcadie: Cum am ajuns în genere la 2009. În țară nu este nici acum siguranță, un sfert din populația țării a emigrat, tineretul se gândește să plece, o problemă serioasă pentru țară, fiecare se gândește la siguranța familie. Am avut acel gând de plecare din țară, din cauza politicii radicale pro-est și a veniturilor mici, a instabilității. Dar când a fost schimbul de direcție pro-europeană, a început și optimismul de a produce vin, în condiții artizanale, de a dezvolta o afacere de familie, cum am visat și am văzut în Germania. Cei care  au venit la guvernare, în campanie, au promis că vor aduce fonduri, cum era SAPARD, că vor dezvolta țara repede, cu bani europeni. M-am gândit și eu că voi construi o vinărie, cu bani europeni, așa repejor, dar din păcate nu a fost să fie. A durat, am făcut deschiderea oficială doar anul trecut la Festivalul Vinului.  Vin puteam să producem din 2015 dar nu aveam nici o infrastructură, nici o cisternă, pentru a face vin, a durat. Am decis că am nevoie de un partener, pentru a avea potențial de creștere și din 2018 suntem doi asociați la cramă, lucrurile s-au deblocat. 

Ioana: A fost complicat pentru tine să dezvolți din cauza lipsei de fonduri?

Arcadie: Toți care investesc în domeniul acesta, la bază stă entuziasmul și un pic de euforie. Într-o etapă oarecare dispare euforia și apar întrebările, de unde resurse pentru proiectul acela, cum să rezolv problema aceasta, apare pragmatismul. Inițial mi-am imaginat totul ca o bijuterie mică de 3.5 ha, 15-20000 sticle de vin, chiar de suflet, mai puțin o afacere. Indiferent de dimensiune, fiecare butuc înseamnă muncă, disciplină, timpul tău îl dedici acelui butuc și trebuie să te decizi ce faci, îl transformi într-o afacere sau trăiești pentru acel butuc. A trebuit să remodelăm conceptul să revizuim prin prisma economică, de la ce cantități sau dimensiuni devenim rentabili, s-a schimbat totul.

Ioana: Cum e să investești într-un loc, care înainte a fost grădinița din care ai plecat? 

Arcadie: Primele senzații de străin în sat au fost când m-am întors și am mers la club în sat. Mi-am dat seama că nu mai cunosc pe nimeni din tineret, că deja de vreo 10 ani nu am mai fost în sat, că cei pe care îi știam au plecat din sat cu familiile lor. Atunci mi-am dat seama că trebuie să-mi revăd euforia. Am făcut totul cu pași mici, ca un puzzle, nu are sens să construiești totul odată,  toate pe rând iar la etapa potrivită trebuie să le închegi. Tot ce am făcut, am făcut cu o echipă, eu sunt conducătorul acestei echipei, în spate stau oamenii din sat care mă ajută, i-am implicat în acest proiect. Am crescut împreună, am colegi pe care i-am angajat când aveau 18 ani, erau studenți și acum lucrează de 11 ani cot la cot cu mine și au și ei familii și copii și își văd viitorul alături de mine. Satul este unul mic, noi suntem unicul angajator privat din sat și în mare parte cei care își doresc și pot munci sunt în echipa noastră. 

Ioana: Dacă ar fi să recomanzi cuiva cu ce fel de experiență să asocieze trei dintre vinurile tale, ce le-ai recomanda?

Arcadie: Noi producem vinuri pentru cunoscători. În lumea veche, vinuri pentru cunoscători sunt cam 10%, aceste vinuri sunt valori, reprezintă cireașa vinificației sau oenologiei din lume, la această castă aspirăm și noi. Ne dorim ca și în Moldova să existe acele 10%, cum este statistica în lume și atunci ne-ar merge și mai bine. Sunt puțini consumatori cunoscători, profesioniști sau care înțeleg corect mesajul nostru sau stilistica noastră. Eu asociez vinurile noastre cu emoții plăcute, indiferent că este o cină diplomatică, o cină romantică sau o aniversare. Eu le tratez și ca o terapie, când am o săptămâna mai grea, am un prieten cu care ies la cină, mâncăm un steak cu un pahar de un vin bun, deosebit. Nu cu orice vin ci cu un vin bun. Aici văd și eu vinurile noastre, mai puțin vinuri aperitive, simple pe care le bei banal, ci vinuri pentru care depui un efort să le înțelegi și să le savurezi corect. Începând de la temperatură, decantare, pahare, toate acestea sunt parte a vinurilor noastre, altfel nu le înțelegi corect.

Ioana: Care dintre soiurile pe care tu le ai acum la Mircești, îți place cel mai mult să le lucrezi? Cu care te simți cel mai confortabil?

Arcadie: Mi-am schimbat viziunea față de soiuri în ultimii ani. În lumea noastră noi vorbim de Riesling și Pinot Noir ca fiind mai delicate, noi le avem plantate, am și adus o clonă din Germania cu boabe mai rare, care se simte foarte bine la noi. Îmi doresc ca și Moldova să aibă vinuri din Pinot Noir mari, sunt, dar sunt prea puține. Inițial am crezut că Pinot Noir e o bătaie de cap, mai târziu am văzut că se simte bine la noi și rezultatele mari pot fi obținute mai ușor decât cu Rară Neagră. Rară Neagră a devenit bătaia de cap, este un soi sofisticat, sensibil la boli și îngheț, sensibil la umiditate, îi place seceta, în plus este un soi de volum. Am făcut un concurs cu colegii mei, care găsește cel mai mare strugure ca și greutate și dimensiune. Cel mai mare a avut 2.650 g, mai mult de 2 sticle de vin dintr-un strugure. Vă dați seama cât de puțină complexitate și profunzime poate să fie într-un așa strugure. Dar pentru că noi dorim vinuri profunde cu caracter, vinuri terroir, sarcina noastră este ca din acest soi să obținem acest vin cu caracter. Mai am nevoie de timp pentru a obține un etalon, pentru că eu totdeauna aspir la un maxim, dar cred că deja am reușit, am obținut o medalie de argint la Mundus Vini, e deocamdată o medalie mai modestă pentru Rară Neagră 2018. 

Ioana: Pentru mine e surprinzător, consumatorul final apreciază prima dată un Cabernet Sauvignon, eventual un Cabernet Franc, după care trece la Merlot și Pinot noir,  dar Rară Neagră este chiar puțin mai extractivă decât un Pinot Noir, culoarea e mult mai deschisă. Un consumator care zice, mie îmi place un soi roșu, niciodată nu se va referi la Rară Neagră. De aceasta toată politica din Moldova de a promova acest soi  mi se pare o muncă de sisif pentru o mână de consumatori care e relativ mică, pentru că și consumatorii de Pinot Noir sunt puțini în Republica Moldova și în România. 

Arcadie: Da, dar lucrurile evoluează, în 2004 în țară se vindeau 4 mil de sticle de vin, astăzi se vând 16 mil doar vin spumant, este o creștere mare, dinamică, în condițiile în care în țară populația a scăzut cu 1 mil. Consumul calitativ de vin crește, în condițiile în care noi avem o problemă în țară, fiecare om de la sat are un beci și are viță de vie și propriul vinul lui, în care crede cel mai mult. 

Ioana: Asta se întâmplă și în România, vinul “curat de acasă sau de la țară” tuturor li se pare extraordinar. 

Arcadie: Este și o rezistență, cei care au propriul beci le inspiră asta și rudelor, ”vinul meu e cel mai bun”. Noi luptăm astfel cu propria populație,  noi luptăm cu niște stereotipuri care sunt false. Dar avem creștere pentru că fiecare locație, așa cum suntem noi,  contribuie la această cultură contribuie și pedagogic. Fiecărui grup îi vorbesc despre cultură, valori, despre ce facem noi, și încerc să fiu cât mai convingător. Mai avem și Oficiul Național al Viei și Vinului care se ocupă de promovarea brandului Wine of Moldova, național și internațional și asta dă rezultate.  

Rară Neagră e parte și de marketing, fiecare țară trebuie să își promoveze valorile naționale. În domeniul nostru, segmentul premium poate exista doar cu ajutorul turismului, orice turist care vine în țară întreabă de valorile locale, Rară Neagră este acea valoare locală. Este o provocare mare, cum să o facem să fie înțeleasă, dar cred că am reușit asta și la Château Vartely și la Mircești. Acum câțiva ani spuneam că am făcut o greșeală că am plantat Rară Neagră, consum cea mai multă energie cu ea, e cea mai mare investiție economică în fiecare an. Doar eu o tai în uscat, înjumătățesc strugurii, defoliat, protecție mai multă, o mulțime de intervenții care ne iau energie, ca să nu o pierdem. Dar până la urmă am plantat în fiecare an și vom mai planta în continuare în 2022. 

Ioana: Și la final aveți un vin pe care trebuie să îl și explicați consumatorului, deci și vânzarea e complicată. 

Arcadie: E un motiv de socializarea, asta ca să luăm partea pozitivă. Ne luptăm să scoatem un ideal, noi nu am moștenit cultura vinului, aceasta trebuia să o moștenim, să  fie dezvoltată de zeci sau sute de ani, dar trecutul sovietic ne-a lipsit de această cultură, nu o avem,  așa că trebuie să o reînviem, să o creăm noi și poate moștenitorii noștri vor savura munca noastră.

Ioana: Ai un țel pe care dorești să îl atingi în vinificație?

Arcadie: Aspirația noastră este să producem vinuri pentru cunoscători, sau cei care doresc să devină cunoscători, care tratează vinul ca parte a relaxării. Vedem la televizor, emisiuni despre vin, sau vin cu bucate, oameni care călătoresc și descoperă cultura locală. În țările unde este vin, toată bucătăria se asociază cu vinul, toate acestea sunt pentru noi o aspirație, noi vrem să oferim în locația noastră acest serviciu, oenoturism. Din păcate nu avem în țară foarte multe destinații de genul acesta, nu este cerere suficientă este și o investiție costisitoare, producătorii vor să ofere acest serviciu, sunt cinci, dar restul vin din urmă,  dar prea încet. Dacă fiecare va contribui la transmiterea acestui mesaj național și internațional, noi vom dubla, tripla numărul de turiști și imaginea în lume. Mai avem o problemă, politica noastră de preț, avem vinuri foarte bune, dar consumatorul nu acceptă un preț corect, nu acceptă ca un vin moldovenesc să se vândă scump. 

Ioana: Percepția în România, despre vinurile moldovenești e că au un raport calitate preț foarte bun. Aceasta e o problemă pentru voi pentru că nu puteți ridica prețul la nivelul calității, sau la modul cum ați vrea să faceți asta.

Arcadie: Noi am moștenit industrie în Moldova, un mic producător până acum câțiva ani nu putea să existe legal, legea, prin toate instrumentele, nu îi dădea voie să se dezvolte, avea aceleași cerințe ca un producător mare, trebuia să ai o infrastructură care nu e necesară pentru un producător mic. Noi dezvoltăm această cultură în ultimii 11 ani, dar e prea puțin. 

Noi avem un vin care e socializare, e cultură, valoare. Nișa aceasta e goală în Moldova. Vrem să avem acel stil mineralic specific terroir-ului nostru, vrem să facem parte din grupul pe care consumatorii îl descoperă și bineînțeles ne dorim să avem cele mai bune vinuri din Republica Moldova. Prin munca noastră noi nu promovăm doar Crama Mircești dar și imaginea țării.

Ioana: Republica Moldova se bucură internațional de o imagine, construită în timp, în care s-a investit enorm, din ceea ce se vede în România. Cred că a fost o strategie închegată care a dat roade. Cât crezi tu, că din toată strategie de promovare a Republicii Moldova, vă va ajuta pe voi ca și producător. 

Arcadie: Foarte mult ne ajută. Noi am moștenit de la Uniunea Sovietică, industrie, companiile mari produc de la mediu în jos iar companiile mici de la mediu în sus. Din păcate în ultimii ani, așa cum ai menționat tu, am fost descoperiți ca și raport preț calitate foarte bun, etichetați cu un nivel până la mediu. Pentru micii producători aceasta e o problemă, suntem deja etichetați și lumea spune “acesta e potențialul lor” dar nu este adevărat, potențialul e mult mai mare și poate fi valorificat de micii producători. În orice țară, un statut înalt al unui domeniu a fost creat de micii producători și îl duc înainte. Fără micii producători, țara va rămâne la nivelul care este.  Cu asociația micii producători, facem multe activități, acum mai mult în online. Am avut și campania “Vinul meu” făcută în retail, la nivel național, prin care am reușit să recuperăm vânzarea pierdută din cauza închiderii HoReCa, a fost un colac de salvare. 

Acțiunile acestea le facem cu ajutorul partenerilor de dezvoltare USAID și Guvernul Suediei, care ne-au ajutat foarte mult în ultimii ani. Activitățile acestea ne trebuie, dar noi nu conștientizăm că ele sunt importante și de aceea noi producătorii ne axăm pe problemele de producție, din vie, tehnice. Toți putem produce dar nu toți putem vinde. 

Ioana: Care e băutura pe care o bei cu plăcere în afară de vin? 

Arcadie: Tot vin. Nu pot spune că beau vin, îl savurez. Am prea puțin timp, când ajung acasă și reușesc să cinez, obligatoriu aleg un vin, un alb sau decantez un roșu în funcție de ce a gătit soția mea, fiecare clipă e savurată, este și plăcut dar și neplăcut că nu am timp. La cramă avem bere artizanală în ofertă, am descoperit în Germania și cultura berii. La degustări și concursuri, îți amintești, că după o degustare trebuia să neutralizăm ph-ul cu bere :).

Ioana: Dacă nu ai fi ales să faci vin ce altceva ai fi ales să faci?

Arcadie: Nu îmi imaginez. Probabil tot ceva în agricultură, mă regăsesc foarte bine în acest domeniu, nu m-am gândit niciodată la această întrebare. 

Ioana: Mulțumesc mult Arcadie pentru interviu și pentru că ne-ai primit la tine și îți doresc ca toată munca ta să fie încununată de succes!

Arcadie: Mulțumesc! Să fie într-un ceas bun