side-menu
Find the Perfect Match #1

Find the Perfect Match #1

 

O seară cu descoperiri noi și prieteni vechi 

V-am prevenit că prima ediție Find The Perfect Match va fi una specială, ghidată de simțuri, rafinament culinar și oameni frumoși? Ei bine, a ieșit exact așa cum ne doream, o seară relaxantă de socializare și „quality time”, în care simțurile noastre au devenit exploratori de noi gusturi și senzații. Doamnelor, domnilor, am mâncat și am degustat vinuri în mod conștient.


Am conceput acest tip de eveniment cu multe emoții... ne întrebam cine oare va fi suficient de curios și curajos să se înscrie la o cină fără să aibă nicio informație în prealabil, nici despre meniu, nici despre vinuri? Ulterior s-a dovedit că temerile noastre n-au fost deloc întemeiate.


De ce Wok’n Roll? Pentru că au schimbat locația, iar spațiul nou creat pe strada Dorobanților este exact ce ne doream: un cadru intim, elegant, cu un număr restrâns de locuri, în care invitații noștri să se simtă confortabil, iar impresiile și discuțiile să circule lejer de la unii la alții.


Am ales patru preparate de mâncare la care am asociat opt vinuri. Fiecărui preparat i s-au atribuit câte două vinuri și, deși mâncarea n-aveam cum s-o ascundem complet în farfurii, vinurile s-au servit “în orb“. Ca să venim în ajutorul invitaților noștri, am conceput fișe de evaluare a preparatelor de mâncare și a vinurilor pe care le-am pus la dispoziția degustătorilor. Desigur, aceste fișe aveau menirea de a-i ghida în găsirea asocierii perfecte. Cina a început cu un joc al simțurilor, dar despre asta vom povesti mai multe live când veți participa la următorul eveniment. Credeți-ne, veți dori să participați.


Cina Find The Perfect Match a însemnat:  


Creveți cu usturoi, serviți cu castraveți, morcovi, roșii cherry coapte, chivas și pâine prăjită la care am asociat Riesling de Rhin de la Villa Vinea și Vinca Sophia Chardonnay Crama Carastelec. Votul final de asociere a fost egal între cele două vinuri.


De trei ori paste: Aglio Olio, Roșii uscate și semințe, Paste cu pesto. Am ales pentru aceste preparate Corcova Sauvignon Blanc și Vertigo Moșia Galicea Mare. Fiecare tip de paste s-a potrivit perfect cu unul dintre vinuri.


Al treilea preparat surpriză a fost un steak de vită cu chimichurri, sparanghel cu sos bearnaise, servite lângă mămăligă prăjită, învelită în bacon. Vinurile asociate au fost Corcova Cabernet Sauvignon & Merlot 2013 și Fetească neagră Moșia Galicea Mare.


Desertul serii: clătite verzi cu nucă de cocos și zahăr brun, servite lângă panna cotta cu mango și migdale caramelizate. Asocierea s-a făcut cu vinuri speciale de desert: Villa Vinea Contessa și Corcova Desert.


La finalul serii am ales cea mai reușită asociere: voturile majorității au mers către al treilea preparat, steak-ul cu sparanghel și mămăligă asociat cu Corcova Cabernet Sauvignon & Merlot 2013.


Și, pentru că scopul acestei experiențe culinare este și acela de a vă oferi o variantă inedită de cină Do It Yourself @ home, iată rețeta:


Antricot black angus maturat timp de 3 săptămâni. Cu 12 ore înainte de preparare a fost ținut în ulei de măsline cu sos de soia, prăjit mediu și servit cu sos chimichurri.

Sparanghel prăjit scurt în wok, în ulei de măsline și condimentat cu sare și piper, la final servit cu sos bearnaise.

Mămăliga a fost fiartă în supă de pui, după care a fost întinsă și tăiată.  După ce s-a răcit, a fost prăjită astfel încât să devină crocantă, după care a fost rulată în bacon și prăjită ușor.


Lângă această minunăție de arome și texturi, puteți asocia cu încredere Corcova Cabernet Sauvignon & Merlot 2013.


Am stabilit, da? Ne vedem la următoare ediție, într-o nouă locație. Totul va rămâne surpriză până la momentul oportun.

 

Evenimentul stă sub egida WineUp in the City.